Sunt o persoană ambițioasă și fac tot posibilul ca toate lucrurile începute să le duc la bun sfârșit. Sunt destul de populară și extrovertită și îmi place să discut cu toata lumea. Îmi place să bine dispun lumea din jurul meu și să-i fac să zâmbească.
Sunt o fire veselă și ador plimbările și ieșirile în parcuri și în zonele de munte acolo unde este mult aer curat. Sunt responsabilă și încerc să îmi duc rolul până la capăt în orice context m-aș afla.
Sunt iubitoare de frumos și de folclor. Îmi plac copilașii și zâmbetul lor unic. Iubesc să îmbrac portul nostru popular și ador să cânt muzică populară autentică. Iubesc de asemenea muzica bisericească și participarea la sfintele slujbe în bisericuțe mici și smerite, pline de mame cu copii și de tătici fericiți de familiile lor. De asemenea, cred cu tărie că toate se fac cu îngăduința și pronia lui Dumnezeu și am toată vremea speranța unui viitor mai bun pentru toată lumea.
Consider că muzica este liantul sufletului nostru către o bucurie și o stare de lumină și eliberare din orice neputință care-ți pot aduce pacea, liniștea și expresia omului împăcat cu sine, mulțumit de toate ale sale, dar și transmiterea tuturor acestor stări și celorlalâi ca un dar de la Dumnezeu ce trebuie împărtășit cu ceilalți.
Îmi doresc cu toată tăria o carieră în slujba muzicii populare ca solist, cât și ca membru al unei corale.