1 octombrie 2016

Gabriela ENĂȘESCU

De multe ori ne întrebăm ce ne dorim cu adevărat?

Și trăim frumos și liber când, undeva, dincolo de privirea noastră, poate, scânteia unui gând îndrăzneț, devine vie! Cred că așa a început povestea Coralei „UNIVERSITAS”. Am lăsat frâu liber dorinței prin exprimarea cuvântului, neștiind ce urmă vor lăsa pașii mei pe o undă a timpului. Un bob de curaj - ce urma să crească precum mărgăritarele de rouă a căror esență, încărcată cu hrană vie, dătătoare de viață, aduc bine pământului… Așa am început noi, cu muncă și ore de repetiții, cu momentele noastre de destăinuire, prietenie și avântul tinereții îndrăznețe de a crede în puterea talentului cu care ne-a înzestrat Dumnezeu!

Am oferit vocea crezului, plămădind, cu fiecare clipă de muzică și muncă, un loc, un timp și o imagine ce o dăruim oamenilor spre bucurie și împlinire. Am creat răgazul de a ne trage sufletul în leagănul emoției ce se înfiripă prin unirea vocilor în armonii ce ne transformă. Clipa devine astfel, palpabilă, în adevăratul sens al cuvântului, căci fiecare concert ne ajută să evoluăm spre împlinire și sensibilitate.

Sunt Gabriela Enășescu – Coordonatorul Coralei „UNIVERSITAS” ce aparține Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, absolventă a Universității de Arte „George Enescu” din Iași și cred în oamenii ce-și împlinesc visul prin puterea de netăgăduit a artei, cred în sufletele frumoase a membrilor acestei minunate familii „Universitas”.

Unde mă puteți găsi... fb_ico