14 noiembrie 2016

Bogdan Sebastian BLĂNARU

Sunt Bogdan și sunt pasionat de domeniul științelor juridice, motiv pentru care urmez Facultatea de Drept de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. De muzică sunt atras încă din copilarie așa cum sunt atras și de călătorii. Ambele reprezintă o modalitate foarte bună de a interacționa cu noi persoane și chiar culturi diferite, și de a descoperi o altă față a lumii.

Mă implic foarte mult în activități de voluntariat fiind interesat de dezvoltarea comunității în care trăiesc și ferm convins că schimbările durabile pornesc de la fiecare în parte. Îmi place să descopăr partea frumoasă a fiecărei persoane, dar mai cu seamă aspectele care o fac specială. Sunt o persoana prietenoasă, sociabilă, amabilă, perseverentă, dar și emotivă în unele situații. De asemenea, doresc să mă implic în diferite activități comunitare, investind în acele abilități care îmi pot direcționa atât cariera, cât și capacitățile de a face ceva deosebit pentru mediul în care activez.

În plus, cred că fiecare melodie are puterea de a transmite un anumit mesaj, iar acel mesaj poate coincide cu stările sau sentimentele unei persoane. De aceea, muzica reprezintă pentru mine acea pasiune prin care pot să primesc și să transmit diferite stări și sentimente, de la bucurie și extaz, la tristețe și melancolie. Consider că a face parte din această grupare corală minunată îmi permite să trăiesc aceste clipe produse prin muzică, dar și să cunosc diferite persoane deosebite. Mă bucur că sunt un membru al Coralei ,,Universitas”.

Unde mă puteți găsi... fb_ico